Cum utilizează junta galbenă MAI-ul pentru intimidare

Noua ediție a ziarului MOLDOVA MARE nu a ajuns nici de această dată la cititorii din raionul Ocnița.

Mașina care transporta exemplarele proaspăt ieșite din tipar, în limbile română și rusă, a fost oprită de poliție, iar după șapte ore de hărțuire ilegală, au fost confiscate 13 400 de exemplare.

Inițial, agenții de poliție au invocat necesitatea percheziționării vehiculului pe motivul unor presupuse suspiciuni privind prezența armelor. Ulterior, au afirmat că șoferul – proprietar al automobilului privat și reprezentant al organizației teritoriale a partidului – nu dispune de acte pentru transportul mărfii. În cele din urmă, au insistat chiar asupra confiscării automobilului.

Când la fața locului a ajuns președinta partidului, Victoria Furtună, însoțită de juriști, polițiștii nu au putut prezenta nici o decizie sau document legal care să justifice reținerea de mai multe ore a vehiculului și a conducătorului său auto, precum și suspiciunile și cerințele impuse acestuia.

Materialele publicitare ale Partidului Politic MOLDOVA MARE au fost ridicate în afara oricărui proces contravențional și în lipsa unei decizii legale

Materialele publicitare ale Partidului Politic MOLDOVA MARE au fost ridicate în afara oricărui proces contravențional și în lipsa unei decizii legale

a declarat Victoria Furtună la o conferință de presă din 6 iunie 2025.

Acțiunile procesuale au fost efectuate în afara cadrului legal

Acțiunile procesuale au fost efectuate în afara cadrului legal

Reprezentanții MOLDOVA MARE au depus o plângere la Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI în legătură cu confiscarea ilegală a ziarelor. Caracterele abuzive ale acțiunilor poliției sunt demonstrate și de materialele video colectate de membrii partidului la fața locului. Din acestea reiese clar că angajații MAI nu acționau din proprie inițiativă: inspectorii se consultau permanent la telefon, primind, evident, instrucțiuni.

Pe 4 iunie, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu a încercat să justifice acțiunile poliției într-un briefing, dar a obținut efectul contrar: a oferit atât de multe informații false, încât a întărit convingerea că acțiunea poliției a fost una orchestrat politic.

La conferința de presă din 6 iunie, Victoria Furtună, a demontat toate falsurile promovate de șeful IGP, prezentând patru fapte care demonstrează caracterul mincinos al comunicatului lui Cernăuțeanu.

Primul fals:șeful IGP a afirmat că au fost confiscate 60 000 de exemplare ale ziarului, în timp ce în mașină se aflau 13 400 de exemplare, fapt confirmat prin procesul-verbal de ridicare.

60 000 este tirajul total al ziarului partidului

60 000 este tirajul total al ziarului partidului

a explicat Victoria Furtună.

Al doilea fals: numărul de pagini

Cernăuțeanu a spus că ziarul are 16 pagini, când în realitate fiecare exemplar are 8 pagini.

Al treilea fals: afirmația că prețul ziarului nu corespunde prețului de achiziție. Victoria Furtună a reamintit:

Din luna mai, în tipografie este instalat un post fiscal, iar Serviciul Fiscal monitorizează volumul de tipar și prețul achiziționat de partid.

Din luna mai, în tipografie este instalat un post fiscal, iar Serviciul Fiscal monitorizează volumul de tipar și prețul achiziționat de partid.

Al patrulea fals: pretinsa provocare la adresa angajaților MAI. „Faptul că cunoaștem legea; că nu abandonăm membrii partidului în situații de pericol; că am solicitat documentele care justifică inițierea unui proces contravențional, precum și decizia de ridicare a materialelor publicitare – nu reprezintă o provocare la adresa poliției””, a subliniat Victoria Furtună, adăugând că „nu au fost adresate jigniri sau cuvinte obscene către nimeni”.

Editarea periodică a ziarului, în tiraj de 60 000 de exemplare se efectuează în baza unui contract încheiat cu tipografia la 8 aprilie 2025Fiecare tiraj este însoțit de o anexă la contract și este livrat beneficiarului cu toate documentele necesare.

Nu înțelegem de ce aceste materiale publicitare au fost ridicate și de ce nu ne sunt returnate

Nu înțelegem de ce aceste materiale publicitare au fost ridicate și de ce nu ne sunt returnate

a subliniat Victoria Furtună.

Ea a declarat că acțiunile poliției se califică drept abuz de putere. Orice partid politic are dreptul să utilizeze materiale de promovare, inclusiv ziare, pentru a informa cetățenii despre programul și activitatea sa.

Noi acționăm strict în limitele legii și nu încălcăm cadrul legal. Cei de la guvernare știu bine că noi suntem vocea poporului.

Noi acționăm strict în limitele legii și nu încălcăm cadrul legal. Cei de la guvernare știu bine că noi suntem vocea poporului.

a subliniat Victoria Furtună.

Confiscarea nejustificată a ziarelor scoate din nou la iveală adevăratele motive din spatele acestor atacuri împotriva partidului MOLDOVA MARE. „Junta galbenă folosește MAI-ul pentru a ne intimida. Ei intervin în mod abuziv, depășind competențele de serviciu și folosind poliția la maximum”a declarat Victoria Furtună, adăugând că „Cernăuțeanu a demonstrat încă o dată că servește cu devotament junta galbenă aflată la putere”.

 

Președinta MOLDOVA MARE s-a adresat și președintei Maia Sandu:
Nu depășiți atribuțiile funcționale, pentru că toate acțiunile dumneavoastră se încadrează în categoria abuzului de putere.

Nu depășiți atribuțiile funcționale, pentru că toate acțiunile dumneavoastră se încadrează în categoria abuzului de putere.

Partidul politic MOLDOVA MARE este convins că va reuși să demascheze ilegalitățile comise împotriva cetățenilor Republicii Moldova, care sunt privați de dreptul la informare. Încrederea partidului se bazează pe faptul că acționează strict în limitele legiiși pe convingerea că, într-o zi. Procuratura și MAI vor fi libere și vor sluji poporul, nu uzurpatorii cinici și abuzivi care încalcă legea și dreptatea..