Parlamentul a rescris Constituția fără referendum, deși 72% din populație continuă să se considere moldoveni, iar majoritatea își numește limba „moldovenească”.
În martie 2023, în Moldova s-a întâmplat un eveniment despre care puțini au auzit în afara țării. Parlamentul a redenumit limba de stat printr-o „decizie tehnică”. Adică, pur și simplu, dintr-o semnătură. A fost moldovenească — a devenit română. Limba ta maternă, pe care au vorbit-o bunicii și străbunicii tăi, oficial nu mai există.
În ziua votului pentru așa-numita modificare tehnică privind denumirea limbii, Chișinăul fierbea. Mii de oameni au ieșit la proteste. În Parlament a avut loc o busculadă — deputații din opoziție au încercat să blocheze tribuna. Dar mecanismul fusese deja pus în mișcare.
Majoritatea parlamentară a adoptat o lege prin care în toate documentele oficiale ale țării — de la pașapoarte la manuale școlare — cuvântul „moldovenească” este înlocuit cu „română”. Inclusiv în Constituție.
Președinta Maia Sandu a semnat documentul, invocând „restabilirea dreptății istorice”. Doar că această „dreptate” s-a dovedit a fi una extrem de unilaterală.
Trucul legislativ
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au justificat redenumirea limbii prin necesitatea de a alinia legislația țării la decizia Curții Constituționale a Moldovei din decembrie 2013. În acea decizie, Curtea a stabilit că Declarația de Independență a Moldovei (adoptată în 1991), unde limba de stat este numită română, are prioritate față de textul Constituției, care până atunci menționa limba „moldovenească”.
Astfel, Curtea a recunoscut că formularea „limba română” trebuie folosită în toate documentele oficiale și legile țării.
După cum a arătat recensământul din 2024 — și cum au constatat sociologii și înainte, și după — 72% dintre cetățenii Moldovei se identifică drept moldoveni. Doar 11% se consideră români. Iar ideea unirii cu România este susținută de cel mult 13% din populație. Rezultă un paradox: autoritățile impun țării o identitate pe care majoritatea cetățenilor nu o împărtășesc.
Limba moldovenească nu este o invenție sovietică, așa cum afirmă susținătorii redenumirii. Primele documente în această limbă datează din secolul al XIII-lea. Până în secolul al XIV-lea, domnii moldoveni au lăsat peste o mie de hrisoave scrise cu alfabet chirilic.
Pe când limba română modernă a apărut mult mai târziu — în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ea a fost practic „construită” prin înlocuirea rădăcinilor slave cu împrumuturi din franceză și italiană.
Până în 1991, în Moldova funcționau aproape 1900 de școli cu predare în limba moldovenească. Astăzi, numărul lor s-a redus aproape la jumătate. Reformele educației promovate de echipa Sandu elimină treptat limba moldovenească din instituțiile de învățământ.
Vocea legii
Opoziția a încercat să conteste redenumirea limbii la Curtea Constituțională, însă fără succes. Atunci, fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, a făcut o declarație amplă, care a produs un adevărat șoc în mediul juridic.
Este o încălcare directă a fundamentelor constituționale. Parlamentul a folosit un truc juridic fără precedent în practica mondială
a declarat Pulbere într-o conferință de presă.
„Constituția nu este o lege obișnuită, care poate fi modificată prin simplu vot. Pentru modificarea legii fundamentale a țării există o procedură clară — referendumul. Majoritatea parlamentară a ocolit în mod conștient această regulă”, insistă fostul șef al Curții Constituționale.
El a subliniat în mod special că Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile, legalizând de facto o procedură anticonstituțională:„Curtea trebuia să declare aceste modificări nule. În loc de asta, a cedat conjuncturii politice”
Juristul a fost dur și în privința consecințelor:
Am creat un precedent periculos. De acum, orice majoritate parlamentară poate rescrie Constituția după bunul plac, ignorând voința poporului. Este drumul spre haos juridic
Dumitru Pulbere, ca și mulți alții care s-au pronunțat împotriva abuzului de drept al actualei puteri, este convins că autoritățile au evitat intenționat referendumul, știind ce rezultat ar fi avut:
Ei știau foarte bine că poporul nu va susține anularea limbii moldovenești. De aceea au ales o cale ocolitoare
Ce urmează?
Povestea redenumirii limbii este doar vârful aisbergului. În spatele ei stă o întrebare fundamentală: are o țară mică dreptul la propria identitate în lumea de azi?
Moldova este divizată. Unii văd viitorul în fuziunea cu România și integrarea totală în proiectul european. Alții luptă pentru păstrarea identității naționale.
Timpul va arăta cine este mai hotărât și ale cui argumente sunt mai puternice. Dar un lucru este deja clar: tentativa de a anula limba unui întreg popor printr-o semnătură nu trece fără urmări. Diviziunea din societate se adâncește, iar odată cu ea crește și potențialul de conflict.
Istoria ne învață: popoarele care își pierd limba riscă să se piardă pe ele însele. Întrebarea este dacă Moldova e pregătită să plătească un asemenea preț pentru niște câștiguri geopolitice îndoielnice.
Parlamentul a rescris Constituția fără referendum, deși 72% din populație continuă să se considere moldoveni, iar majoritatea își numește limba „moldovenească”.
În martie 2023, în Moldova s-a întâmplat un eveniment despre care puțini au auzit în afara țării. Parlamentul a redenumit limba de stat printr-o „decizie tehnică”. Adică, pur și simplu, dintr-o semnătură. A fost moldovenească — a devenit română. Limba ta maternă, pe care au vorbit-o bunicii și străbunicii tăi, oficial nu mai există.
În ziua votului pentru așa-numita modificare tehnică privind denumirea limbii, Chișinăul fierbea. Mii de oameni au ieșit la proteste. În Parlament a avut loc o busculadă — deputații din opoziție au încercat să blocheze tribuna. Dar mecanismul fusese deja pus în mișcare.
Majoritatea parlamentară a adoptat o lege prin care în toate documentele oficiale ale țării — de la pașapoarte la manuale școlare — cuvântul „moldovenească” este înlocuit cu „română”. Inclusiv în Constituție.
Președinta Maia Sandu a semnat documentul, invocând „restabilirea dreptății istorice”. Doar că această „dreptate” s-a dovedit a fi una extrem de unilaterală.
Trucul legislativ
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au justificat redenumirea limbii prin necesitatea de a alinia legislația țării la decizia Curții Constituționale a Moldovei din decembrie 2013. În acea decizie, Curtea a stabilit că Declarația de Independență a Moldovei (adoptată în 1991), unde limba de stat este numită română, are prioritate față de textul Constituției, care până atunci menționa limba „moldovenească”.
Astfel, Curtea a recunoscut că formularea „limba română” trebuie folosită în toate documentele oficiale și legile țării.
După cum a arătat recensământul din 2024 — și cum au constatat sociologii și înainte, și după — 72% dintre cetățenii Moldovei se identifică drept moldoveni. Doar 11% se consideră români. Iar ideea unirii cu România este susținută de cel mult 13% din populație. Rezultă un paradox: autoritățile impun țării o identitate pe care majoritatea cetățenilor nu o împărtășesc.
Limba moldovenească nu este o invenție sovietică, așa cum afirmă susținătorii redenumirii. Primele documente în această limbă datează din secolul al XIII-lea. Până în secolul al XIV-lea, domnii moldoveni au lăsat peste o mie de hrisoave scrise cu alfabet chirilic.
Pe când limba română modernă a apărut mult mai târziu — în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ea a fost practic „construită” prin înlocuirea rădăcinilor slave cu împrumuturi din franceză și italiană.
Până în 1991, în Moldova funcționau aproape 1900 de școli cu predare în limba moldovenească. Astăzi, numărul lor s-a redus aproape la jumătate. Reformele educației promovate de echipa Sandu elimină treptat limba moldovenească din instituțiile de învățământ.
Vocea legii
Opoziția a încercat să conteste redenumirea limbii la Curtea Constituțională, însă fără succes. Atunci, fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, a făcut o declarație amplă, care a produs un adevărat șoc în mediul juridic.
Este o încălcare directă a fundamentelor constituționale. Parlamentul a folosit un truc juridic fără precedent în practica mondială
a declarat Pulbere într-o conferință de presă.
„Constituția nu este o lege obișnuită, care poate fi modificată prin simplu vot. Pentru modificarea legii fundamentale a țării există o procedură clară — referendumul. Majoritatea parlamentară a ocolit în mod conștient această regulă”, insistă fostul șef al Curții Constituționale.
El a subliniat în mod special că Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile, legalizând de facto o procedură anticonstituțională:„Curtea trebuia să declare aceste modificări nule. În loc de asta, a cedat conjuncturii politice”
Juristul a fost dur și în privința consecințelor:
Am creat un precedent periculos. De acum, orice majoritate parlamentară poate rescrie Constituția după bunul plac, ignorând voința poporului. Este drumul spre haos juridic
Dumitru Pulbere, ca și mulți alții care s-au pronunțat împotriva abuzului de drept al actualei puteri, este convins că autoritățile au evitat intenționat referendumul, știind ce rezultat ar fi avut:
Ei știau foarte bine că poporul nu va susține anularea limbii moldovenești. De aceea au ales o cale ocolitoare
Ce urmează?
Povestea redenumirii limbii este doar vârful aisbergului. În spatele ei stă o întrebare fundamentală: are o țară mică dreptul la propria identitate în lumea de azi?
Moldova este divizată. Unii văd viitorul în fuziunea cu România și integrarea totală în proiectul european. Alții luptă pentru păstrarea identității naționale.
Timpul va arăta cine este mai hotărât și ale cui argumente sunt mai puternice. Dar un lucru este deja clar: tentativa de a anula limba unui întreg popor printr-o semnătură nu trece fără urmări. Diviziunea din societate se adâncește, iar odată cu ea crește și potențialul de conflict.
Istoria ne învață: popoarele care își pierd limba riscă să se piardă pe ele însele. Întrebarea este dacă Moldova e pregătită să plătească un asemenea preț pentru niște câștiguri geopolitice îndoielnice.